Memento

A fost o vreme cand credeam in destin. Credeam in acel “maktub”, asa a fost scris, si totul se intampla pentru ca desfasurarea era cea oranduita dinainte, oricum. Nu avem nici un cuvant de spus, oare?
Acum gandesc opus. Noi suntem fauritorii viitorului nostrum prin reactiile pe care le avem la fiecare moment ce ni se iveste. Nu suntem meniti sa fim langa cineva, pentru ca desi suntem una cu Universul si cu toti oamenii din el, Calea o alegi, o modifici si o schimbi in fiecare zi. Poate ca “maktub” exista, insa nu in intelegerea pe care o acorda omul ocupat din ziua de azi. “Asa a fost sa fie” e de obicei o scuza mai mare decat greseala care se ascunde in spatele ei.
Si totusi, a fost sa fiu… fericita. Si am ales asta, pentru ca nu am gasit alt mod de a ma rupe de cerintele realitatii, de acel “trebuie” sau “se presupune ca”, care ne urmareste etern, si care nu ne lasa sa ascultam de visele noastre. Daca n-ai vise, n-ai aproape nimic. Ele duc mai departe proietii in viitor si ne defines actiunile. Visez. Indraznesc. Nu e nimic complicat sau special in asta. Sau este. Relativitatea a castigat mereu lupta realitatii.
Oare cati oameni reusesc sa se indragosteasca? Si apoi, sa se indragosteasca de o persoana care s-a indragostit reciproc? Si apoi, sa se indragosteasca de cineva cu care se potriveste? Si cu care sa traiasca ani frumosi, si cu care, poate, sa se casatoreasca? Suntem multi care trecem prin toate astea si multi care nu trec prin nimic.
M-am indragostit anul trecut in 18 iulie de un artist. De fapt ma indragostisem pentru prima oara, caci orice simtisem inainte era obsesie sau litere de umplut spatiul unui articol despre vreme. Adica nimic. Iar acum, daca privesc spre ce era inainte, e doar un nor. Nu mai stiu nimic. M-am indragostit pentru ca radeam cu el in hohote si cu lacrimi, pentru ca aveam defecte si mi le iubea, pentru ca era atat de diferit ce persoana pe care mi-o imaginam langa mine, iar acum, nu imi pot imagina pe nimeni altcineva. M-am indragostit de un om real, nu de iubire, cum facem de zeci de ori ca femei, de un om cu suferinte, cu o maturitate rar intalnita la un copil de 20 de ani, un om care a cunoscut durerea la fel ca mine. M-am indragostit de calitatile lui pentru ca abia atunci le-am vazut prima oara in comportamentul uman. Respectul, modestia, bunavointa, romantismul exprimat in fapte, nu in cuvinte, gentiletea, copilaria ascunsa sub ochi tristi. Puterea de a rade cu cineva chiar si in cea mai proasta zi.
Acum cantam impreuna, si imediat e un an. Cantam si la propriu, si la figurat. Facem o muzica pe care o intelegem si numai noi, dar si toti ceilalti din jur. Paradoxalitatea nu mai exista demult. Normalul este acela pe care ti-l creezi singur intr-o situatie sau alta.

Primavara

Imi susura paraie in suflet, caci bucurie de lumina se raspandeste peste muntii mei de nebunie nezisa.

Praf de inima se strecoara prin cotloanele neumblate, si flori de nu-ma-uita, iasomie, magnolie si lacramioara rasar pe un camp infinit, inaintea ochilor mei inchisi. Unde sunt? In universul imbratisarii calde, poate, sub genele pline de vise dulci si patimase, intr-o prima, secunda, si eterna prima iubire.

Se imbata norii de atata soare si danseaza, brat la brat, o hora fara cusur. Ma uimeste ploaia: se prinde in cantec atunci cand visez sa te sarut. Si-atunci, parca as iesi afara in cantecul adus de veacuri, inchinat noua, ca sa te cuprind si sa nu-ti dau drumul.

Copacii stau prinsi in flori de cires si mustacesc strengareste, in vazul tuturor. Ei cred ca nimeni nu-I priveste, insa cum sa nu ii vad pe ei, cand sunt mai inalti in ochii mei decat orice bloc balcanic? Ii vad in prim-plan, imi sar in brate si imi vine sa strig, doamne, cat de indragostita sunt iar, si ghici! Tot de tine.

Pulseaza sangele cu o viteza de neinteles cand te vad abia dupa cateva minute dupa ce mi-am luat la revedere. Cum vine asta? Trebuie sa raspund,cu siguranta, in fata firescului, insa de data asta chiulesc de la judecata, cotind catre strada ta.

E prima mea primavera cand iubesc…

Mai stii? ...

Mi se intampla ceva de cateva saptamani incoace. Nu stiu daca am cunostinta, sau putere, sau notiune, sau inima destul de intinsa in palma ca sa pot descrie exact ce se petrece…
Cert e ca ma uimeste, ma stapaneste, ma mistuie, si il ador… As tine in brate acest sentiment decenii de-a randul, si apoi l-as suda in peretii inimii mele ca sa fie pompat in sange, prin tot corpul, de-a lungul eternitatilor…

Sunt zeci de priviri de-ale lui care imi intra in minte si nu le mai pot scoate de acolo, si rasar precum cele mai neasteptate curcubee, de mai multe ori pe zi, mai multe zile la rand… Si par nimicuri, si par firesti, si sunt firesti, insa imi susura ori de cate ori inchid ochii. E ca o soapta care te invaluie, ca un cantec ce iti intra in cap si pe care il fredonezi pana la epuizare...

Mai stii cand nu puteai sa deschizi ochii de amorteala aceea halucinanta, insa mi-ai gasit mana, tremurand ca sa ajungi la ea, linistindu-te apoi ore intregi? Adormeai daca te mangaiam in podul palmei…

Mai stii cand, a treia zi, atunci cand imi era teama sa te tin in brate ca sa nu iti fac rau, m-ai apropiat de tine si m-ai privit? Asteptasem cu atata teama si nerabdare sarutul acela, incat parca mi-a redat tot aerul… Si apoi, tremuram si m-ai intrebat: “Ce e?” “M-am indragostit…”

Mai stii cand am mers “acasa” si stiai dinaintea mea cum o sa reactionez? N-am sa uit cum m-ai privit, nelinistit si impaciuitor, ingrijorat si tandru, atunci cand am inceput sa plang de dor…

Mai stii cat de mult te-ai chinuit sa impingi masina, si ai pus nu-stiu-cate crengi sub roata ca sa o scoti din noroi, ca sa ajung la timp la rascrucea aceea de drumuri? Cate poteci si cate orase noi am strabatut, stiind ca reusim – impreuna… Nu cred ca voi sti sa iti multumesc vreodata indeajuns.

Mai stii ce entuziasmati am fost si cum ne-am luat in brate cand era terminata sala noastra de repetitii? Cate facusem, cat asteptasem, cat sperasem… Uite, Inceputul. Are loc acum. Un vis implinit…

Mai stii cum incercam toamna trecuta sa vindecam nucul? Eram atat de inmarmurita de culorile care ma inconjurau, parca nu le mai vazusem niciodata… Ti-am zis ca totul pare nou de cand te iubesc? Parca e o alta lume, si tot ce am atins inainte, e mai frumos, mai plin de viata…

Mai stii banca aia… Cand m-am pus la tine in brate prima data, pe acel 18 august… Nu vedeam decat chipul tau si o mare de nuante de verde. Se zice ca e culoarea sperantei, insa am primit in timp de un milliard de ori mai mult decat asta… Oare cum nu stiam eu atunci ca te voi iubi asa de mult? Acum stiu ca totul din jurul nostru a vrut sa ne spuna…

Mai stii prima oara cand m-ai vazut, iar eu am trecut pe langa tine? Acum imi pare rau. Ar fi fost o privire in plus in ochii celui langa care si pe care am invatat sa iubesc asa de mult…

Mai stii cum am stat intinsi pe jos, sub bradul de Craciun? Erau luminitele alea pe care tu le-ai pus cu atata migala, si care au fost bucuria cea mai de pret a micutului pom. Si eram noi, imbratisati, si era cel mai frumos sentiment de liniste pe care il intalnisem vreodata…

Mai stii noaptea aceea de 11 septembrie? Nu am crezut ca va fi inceputul unei noi lumi…

Mai stii proiectele, sesiunea, chinuiala zilelor in care ne zorea munca sa terminam imbratisarile? Ne-am ajutat si am trecut impreuna peste cele mai nebune zile…

Mai stii cautarea barului potrivit? CV-urile, telefoanele, sperantele… Stai fara griji, caci pana la urma toate eforturile vor da roade!

Mai stii cand mergeam sa udam florile la bunicii nostri? Ne pierdeam in casele in care am crescut, atat de aproape…

Mai stii orezul, pastele, ciorbele, salata, clatitele, torturile, ceaiul verde, biscuitii? Iubirea face mancare buna… Nu ai stiut, nu?

Mai stii secundele, minutele, orele, zilele, lunile…? Doamne, te iubesc mai mult ca niciodata, si iubirea creste in fiecare minut. Nu exista apogeu. Nu exista limite. Nu exista inceput,si nici sfarsit…

Ma iubesti

Culege-ma in palma

Culege-mi suspinele de pe frunte, caci numai tu ai palma destul de adanca pentru a le da uitarii.

In lumini de sori si de priviri, inchin izvorul nepriceput al vietii mele - unui vis minunat. Nu stiu sa ating fruntea celui care imi saruta cu dorinta intreaga traire. Uneori fug, si arunc cu bulgari de namol inapoi, speriata de un viitor ce inca nu ma cunoaste, si pe ai carui umeri nu ma pot urca. Dar cand ma uit inapoi, nu e motivul meu cel de care fug, ci ochii tai. Doamne, si ma intorc fara sa imi potolesc setea de simtire si de negandire! Si te gasesc trist si fara grai. Ce neomeneasca sunt, uneori. Atat de halucinanta, incat nu mai stiu ce cuvantez si fug intr-un cerc de foc pana ma prabusesc si vad cine ma asteapta cu prosopul umed in fata mea, sa ma racoresc. Nu stiu ce e in capul meu, ai fost mereu aici ca sa ma ajuti sa fiu eu, si sa lupti.

Imi tremura degetele cand ne certam si iti ating obrajii, pentru ca ma simt nedemna de un astfel de omagiu adus iubirii mele. Si mi se pare raiul pe pamant.

Nu stiu mereu pe ce cale sa apuc, si unde sa imi petrec eternitatea. As vrea sa te duc la el alergand, razand indragostita in infinit. Sa dati mana si tu sa fii emotionat, si el sa fie mandru. Cel mai mandru din neant.

Am inchipuiri nebunesti. Trebuie sa imi desfac aripile. Hai sa creem un palat din tot ce nu am invatat sa fim. Sa fim asa, ca la inceputuri. Fara temeri si fara temeri. Hai sa fim copii toata viata, cand inchidem usa cu cheia.

Te iubesc.

Pitunelul meu mic - de onomastica dansei -

Mi-am pierdut cuvintele pe drum ca Hansel si Gretel cand au presarat firmituri de paine in padure ca sa gaseasca drumul inspre casa. Insa iti doresc cele mai grozave lucruri de pe pamant, cum ar fi:

- Sesiunea nimicita cu capul sus si un zambet larg - Pitunicile stiu de ce!
- Vara ce urmeaza sa fie un nou inceput, si sa fie plin de iubire - Najah stiu de ce!
- Anul pe care il vei incepe va fi prima caramida a chirurgului superb din tine, acela care va face dorintele realitate si va invata oamenii ca sanatatea e in mainile tale doar la spital,in rest e in mainile lor; mainile tale sa fie binecuvantate, Pitun! Stiu eu de ce!
- Sa ajungem sus cu formatia si sa fii cea mai tare leading-soprano din istoria trupelor de rock symphonic romanesc - Sopranele stiu de ce :>
- Sa ai liniste acolo unde desi ai sadit pace, ai cules furtuna, desi nu era vina ta
- Sa fie pur si simplu, un an minunat pe care il meriti. My person.

La multi ani bre!

Pur si simplu !

Scrisoare mica
(Confirmarea a ceea ce am scris mai demult)

Iubesc fiecare zi, pentru ca esti in ea.
Iubesc sa mananc ciocolata cu tine pentru ca desi ma mustrezi, mananci cu mine.
Iubesc sa ma privesti in ochi, caci stiu atunci ca ochii mei privesc viata lor minunata.
Iubesc sa ma tii de mana, mainile noastre mereu tin mai cald decat orice fel de manusa.
Iubesc sa ne prostim mai tare decat copiii de 5 ani si sa ne intrebam de ce suntem asa. Si apoi sa radem noi de noi insine.
Iubesc sa stau nas in nas cu tine.
Iubesc sa fug de tine prin casa, si apoi sa ma iei in brate.
Iubesc atunci cand mergi drept si hotarat pe strada cu mine de mana. Ma face sa ma simt ca intr-o poveste in care fug cu printul si schimb firul tuturor cartilor cu basme.
Iubesc sa spal vasele si tu sa ma ajuti, luandu-ma in brate prin surprindere. De fapt nu-mi mai vine sa spal vasele dupa, dar totusi fac sacrificii.
Iubesc sa imi zici sa mergem sa mancam pentru ca imi e mie foame, si uneori ceri si a doua portie.
Iubesc sa ne agitam impreuna. Sa te agiti singur e dezamagitor, dar cand sunt doi,devine palpitant.
Iubesc sa facem toate lucururile acelea pe care le facem dupa ce ne dam seama ca nimic in jurul nostru nu mai exista in clipa aia.
Iubesc sa mergem cu masina aiurea. Sa consumam motorina. Sa mergem la Ungra si fix in toiul drumului, eu sa adorm si tu sa faci cald. Apoi sa ma trezesc si sa imi spui ca ti-a fost dor de mine.
Iubesc sa fac poze cu tine desi stiu ca le faci numai pentru mine si ca tie nu iti place chestia asta deloc. Multumesc totusi ca treci peste acest lucru.
Iubesc sa suflam in soba si sa ma certi ca eu am stins focul(pentru ca nu am avut grija de el),desi niciodata nu sta aprins; soba e de vina. Si spiridusii casei.
Iubesc sa vad ochii tai marindu-se cand vin cu jeleuri.
Iubesc sa-mi spui pe nume si multe alte milioane de denumiri formate din silabe puse la intamplare.
Iubesc sa stau cu tine 7 ore si apoi sa cand ajungi acasa sa imi spui ca ti-e dor de mine.
Iubesc sa ma tii in brate si sa stam asa. As sta o vesnicie asa.
Iubesc sa cant la pian si tu la tobe si cand ne incurcam, sa ne uitam unul la altul spunand in gand "te iubesc".
Iubesc sa canti colinde vara si toamna.
Iubesc sa ne intelegem fara cuvinte.

Te iubesc.